Orgoliu sau Fericire?

Am ajuns la concluzia ca tot ceea ce facem, facem din orgoliu. Poate din orgoliul de a fi fericiti?Poate pur si simplu ca asa ne am invatat? Ne e greu sa acceptam uneori ca am gresit si cu atat mai mult sa recunoastem. Exista atatea situatii in care am ajuns sa actionam intr-un anumit fel numai pentru simplul fapt ca "asa vrem noi", nu ca asa ar trebui. Renuntam cu greu chiar daca riscam sa pierdem ceea ce pretuim mai mult. Nu zic sa nu avem puncte de vedere sau sa nu ne sustinem propriile conceptii ci doar sa stim cand trebuie sa facem asta. Si nu cand ni se tresare noua ca este verde si nu rosie, cand de fapt poate fi si rosie si verde. Trebuie sa invatam sa ii ascultam si pe ceilalti. Sa ne analizam mai mult pe noi si ceea ce afirmam. Nu are rost sa ajungem sa regretam...doar din orgoliu.


Iurie Colesnic - "Reteta Fericirii" -

"Ce cautã omul când vine pe pãmânt? Care este sensul existentei lui? Doar el nu vine pur si simplu sã creascã, sã mãnânce, sã bea si sã se reproducã. El are o altã misiune.
Vã amintiti, Adam si Eva, grãdina Edenului construitã de Dumnezeu special pentru ei. Paradisul ideal. Ei nici nu-aveau idee cã nu au haine. Din simplul motiv cã nu stiau ce este binele si ce este rãul.
Din momentul când au gustat din mãr, din pomul în care era sensul vietii, au pãtruns în taina binelui si rãului. Pentru cã au nesocotit vointa Domnului au fost alungati pe pãmânt.
Ce sã caute pe pãmânt? Sã caute ceea ce au pierdut. Grãdina Edenului, Paradisul. Fericirea Absolutã.
Cine ne mânã pe noi prin aceastã viatã? Acelasi gând ascuns pe care l-au avut strãmosii nostri, Adam si Eva, gândul de a fi fericiti.
Acest gând îl are cersetorul care, vãzând cum zboarã moneda în cutiuta lui, are deja o sclipire de fericire, acolo în interior. Acelasi gând ascuns lumineazã tainic pe academicianul care, ajuns pe culmile recunoasterii publice, mai face un pas în carierã, mai ia un post, adicã îsi satisface un orgoliu. Înseamnã cã la baza fericirii noastre, una dintre cãrãmizi este orgoliul.
Noi, ca si strãmosii nostri Adam si Eva, nu vrem sã gustãm din mãr si sã alegem dintre bine si rãu, pur si simplu dintre bine si rãu. Fericirea noastrã este legatã de necesitatea satisfacerii unui orgoliu.
De plãcerea cã noi, un pic, ne-am schimbat imaginea în ochii celora care ne înconjoarã. Nu importã prin ce. Cã am fãcut o afacere reusitã, cã am lovit un om mai slab ca noi, cã l-am amãgit pe unul mai naiv ca noi. Noi din tot ne clãdim orgoliul, iar din orgoliu clãdim fericirea.
De aici si marea noastrã insatisfactie de existentã.
Noi niciodatã n-am fost fericiti, pentru cã ne-am construit fericirea nu din cãutarea unui ideal, nu din atingerea unor vise, nu din realizarea unor planuri mãrete.
Noi ne-am construit fericirea din satisfactia orgoliului nostru. De aceea am rãmas mãrunti, exact cât orgoliul nostru. Am rãmas niste pigmei care ne foim de colo-colo, ne împiedicãm unul de altul, ne îmbrâncim unul pe altul si avem i tupeul cã iatã iatã, peste o clipã, vom fi fericiti. Niciodatã.
Fericirea noastrã trabuie s-o cãutãm în cu totul altã parte. De fapt, fericirea nici nu coboarã în sufletul pigmeu, ea este o zeitã într-atât de nobilã, încât nici privirea nu si-o pleacã peste oamenii mãrunti. Ceea ce noi numim fericire, este de fapt o materie brutã, o materie primã, asa, un fel de fãinã, din care cineva poate face o pascã pentru sfintele Pasti, un cozonac extraordinar sau o plãcintã pe tigaie.
Mã gândesc la mine. Oare într-adevãr eu caut fericirea acolo unde ea nu se aflã? Poate chiar în momentul acesta, când dictez aceste rânduri, eu sunt fericit, eu trãiesc în armonie sufletului meu, eu dictez ceea ce gândesc, visez nestingherit la ceea ce eu vreau sã visez si aspir spre un ideal.
Bine, dar dincolo de asta nu cumva stã pitit orgoliul meu? Nu cumva el mã îndeamnã? Nu el zice: gândeste-te la fericire. Scrie despre fericire, nu ca sã fii mai fericit, dar poate faci un pas înainte, spre niste scopuri ascunse, pe care nu vrei sã le declari, poate râvnesti niste glorii pe care nu vrei sã le faci publice, dar care mocnesc în tine si te fac nefericit.
Mã gândesc, poate viata asta am trãit-o nu asa cum ar fi trebuit s-o trãiesc. Poate fericirea mea era în altã parte? Poate eram fericit dacã asi fi rãmas un învãtãtor de tarã, cu o gospodãrie pârpãlitã, cu o casã veche, cu prispã latã pe care sã dorm noptile de varã, sã vãd cerul înstelat si sã urmãresc miscarea astrilor în univers. Si sã nu mã intereseze nimic. Nici locul meu în ochii sãtenilor, nici casa mea, nici satul meu. Sã exist eu si universul.
Ce-i asta? Un ideal. De parcã eu, trãind acolo pe prispã, nu tot as fi fostmâncat de orgoliu. De ce curtea mea e micã? De ce casa mea e veche? De ce nu eu sunt directorul scolii? De ce copii mei sunt smoliti si nu bãlai? Si tot asa înainte.
Stiti care este reteta fericirii?
De fiecare datã sã te întorci cu gândul la cei doi strãmosi ai nostri, Adam si Eva. La istoria lor.
Sã ai curajul sã alegi între bine si rãu. Nu în numele satisfacerii orgoliului, care este nesãtios, ci în numele atingerii visului ascuns, realizãrii tale ca personalitate. Sã te întrebi: ce mã încurcã ca mâine sã fiu un pic mai bun decât azi, ce mã încurcã ca mâine sã fac mai mult bine decât azi? Si nu în plan global, nu participând la rãzboaie si la proiecte astrale, ci princontactul direct cu cei din preajmã.
Sã încerc sã-i molipsesc si pe ei de ceva mai multã bunãtate, de ceva mai mult idealism si poate cã într-o zi zeita fericirii se va uita la noi cu alti ochi".
(http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=3670)
">