O imbratisare. Un zambet. Un cuvant.

Nu trebuie sa uitam cat de importante sunt anumite lucruri: sa le aratam celor la care tinem ca tinem fie printr-un suras, o imbratisare sau pur si simplu 2-3 cuvinte. Ar trebui sa invatam ca unele cuvinte pot fi prea grele cateodata si nu le mai putem sterge. Ca un zambet ne poate schimba ziua si a celor din jurul nostru pentru care contam si care se bucura pentru noi. Sa dam la o parte momentele in care suntem rautaciosi cu ceilalti ca apoi sa nu ne para rau. Sa incercam mai mult sa zambim si sa avem incredere. O melodie pe care nu o mai ascultasem de mult si care imi da incredere in mine in acest moment in care am nevoie...
">

"Despre lucrurile simple"

"Am atitudine de campion si poate de aceea am si castigat, de atatea ori. Am insa slabiciuni umane si poate de aceea n-am facut mai mult decat fac astazi. Am o singura constanta, de care nu ma despart- firescul. Atat cat se poate el manifesta in meseria mea. Atat cat poate el fi lasat sa iasa dintre peretii vietii personale. Am avut manifestari nesabuite, dar si victorii meritate. Am ajuns intr-un punct din care pot privi cu mare atentie in afara mea. Mi-ajunge ceea ce am, dar nu-mi ajunge ceea ce am infaptuit. Viata mea e lipsita de probleme financiare, dar nu si de griji, de probleme omenesti. Celebritatea nu te imunizeaza, nu te apara de ingrijorare, de boala, de esec sau de rautate\"
Aceste randuri din prefata cartii scrisa de Mihaela Radulescu te fac sa nu mai lasi cartea din mana pana la ultimele pagini. Va sfatuiesc sa o cititi si sa dam mai multa importanta lucrurilor de zi cu zi -"lucrurilor simple"- ;)

Randuri catre ......

"A trecut atata timp de cand s-au dus acele clipe si totusi imi mai dai emotii cand te vad. De ce se intampla asa si nu pot trece peste? Sa lasam totul deoparte si sa ne continuam vietile pe drumuri diferite fara a ne mai dori sa ne vedem, atingem sa respiram acelasi aer si sa simtim sub picioare aceiasi nori macar pentru cateva momente. Cat de puternica as fi in fata ta nu pot sa nu arat ceea ce simt. Vreau dar nu pot! Si simti si sti asta!
Daca totul ar fi fost altfel poate s-ar fi terminat cu bine. Insa nu am putut si nu pot renunta la visele mele. Nu ma pot dezamagi pe mine si pe cei din jurul meu. Chiar daca imi este greu si imi doresc din tot sufletul sa fi fost altfel. Mereu mi-ai zis ca sunt prea orgolioasa si ca totul ar fi prea frumos daca as lasa de la mine. Insa tu? Ca ma incapatanez si voi pierde?. E adevarat poate am pierdut si voi pierde in continuare.
Regret si ti-am zis de atatea ori ca poate daca totul nu ar fi fost doar cuvine si ai fi incercat sa ma intelegi si pe mine ar fi fost altceva. Ai stiut mereu motivul pentru care nu vom putea fi impreuna cum ne-am fi dorit dar nu ai facut nimic.
Am fost sincera si sti asta. Cand eram impreuna doar noi doi nu ne mai trebuia nimic insa realitatea e alta din pacate. Noptile treceau repede iar lumina zilei ma trezea la realitate si tu erai altul, total schimbat.
Mi-ai reprosat ca nu am avut rabdare. E adevarat, nu am asteptat, recunosc, mi-a fost frica ca sentimentele sa nu ma copleseasca de tot si sa renunt la mine si la toate visele mele de pana atunci doar pentru a fi cu tine. Mereu imi voi pune aceasta intrebare cum ar fi fost? Cum ar fi fost sa renunt la visele mele si sa ajung sa duc o viata diferita de ce mi-am imaginat. Daca as fi facut aceasta alegere m-as fi luptat cu cei din jur si cu tine. As fi facut numai rau. Asa ma lupt doar cu mine insami!
Imi pare rau ca ziceai ca sunt deosebita si diferita.Mai rau ca desi credeai asta nu ai facut nimic sa imi arati. Ca nu ai avut curaj sa arati si celorlalti de ce esti in stare si cum esti tu cu adevarat, cum mie mi-ai aratat. Pentru ca in nebunia mea eu am avut incredere in tine si am crezut ca ai putea mai mult insa zici acum ca nu ai pentru ce. Dintr-o prostie sau nu stiu de ce si acum am o parere buna si te cred sau vreau sa cred ca ai in stare de mai mult daca ai vrea si daca ai avea un scop.
Desi uneori imi amintesc clipele cand ma tineai in brate, cand radeam din orice fleac si ca nu iti puteam rezista. Cat de impulsiv erai. Cat de dur ne certam si cat de dulci erau impacarile. Desi uneori imi este dor de tine..si pastrez in memorie acele clipe nu regret ca nu am putut sa trec peste usurinta cu care vezi tu viata. Tu ti-ai facut o viata a ta acum. Insa zici ca nu esti pregatit si ca totul a fost o gresela. Deci nici o schimbare? Doar vorbe? Asa ca incapatanata cum sunt zi-mi si mie ce rost avea sa mai lupt? Sa renunt la mine, pentru noi?"
">

Thinking about having an abortion

://">

Vine o vreme cand iti dai seama ca nu mai esti ce erai, ca a trecut totul asa repede si ce inainte ti se parea spectaculos si interesant nu e nici pe departe ce iti imaginai. Cred ca fiecare dintre noi am fost uimiti la varstele mici de lucrurile pe care "oameni mari" le pot face. Fiecare dintre noi a pus intrebari si a primit raspunsuri cat de cat mai fantastice sau cat mai pe intelesul nostru la acele varste. Fiecare dintre noi s-a jucat de a profesorul,doctorul, elevul, dar jocul cel mai preferat cred ca era de "a mama si de a tata". Ne facea placere sa avem grija de "copilul nostru" (papusa cea mai frumoasa din jucariile noastre), sa ii dam sa manance sa ii facem o codite si sa o leganam pana cand ne plictiseam si o aruncam intru-un colt si ne gaseam alta activitate. Pentru multi intre aceste clipe si momentul cand totul devine real si urmeaza ca un suflet sa vina pe lume perioada este prea mica. Factorii sunt numerosii si diversi -din greseala, din prea multa iubire, din inconstienta- acestea sunt doar cateva motive care imi vin acum in minte si poate cele mai des intalnite in astfel de situatii. Exista din ce in ce mai multe cazuri cand copii de 14-17 ani dau viata la altii copii si care din acest motiv viata lor se schimba radical. Cand isi dau seama poate este prea tarziu si nu mai au ce face...avand la dispozitie 2 variante. Nu mai este atat de simplu cum era inainte, cand ne plictiseam gaseam altceva mai interesant si atentia ne era indreptata imediat inspre acea directie. Jocul "de a mama si de a tata" acum devine real si deja provoaca teama si neliniste. Iti dai seama ca nu erai pregatit pentru asta si incepi sa iti pui intrebari "Ce voi face?", "Cine ma va ajuta?", "Oare sa le spun alor mei?", "Voi trece cu iubitul meu peste toate?". Totul se intampla prea repede si te ia pe nepregatite. In aceste momente vei avea cel mai mult nevoie ca cei din jurul tau sa iti arate cat de mult te iubesc si ca te vor sprijini. De cele mai multe ori acest lucru nu se intampla si ajungi sa iei o decizie dureroasa si deloc morala. Incepi sa iti spui dar pana la urma cine hotaraste ce este moral si ce nu, va fi mai bine asa, "mai sunt cateva luni si voi da totul uitarii, va fi mai bine asa"...Poate abia in acel moment iti vei da seama ca pentru a da viata la un sufletel trebuie sa fi pregatita si in stare sa ai grija de el. Poate ca asa nu vei mai fi nevoita sa iei decizia de a renunta... Si vei avea puterea de a iti asuma actiunile si sa nu o mai vezi ca pe o greseala. Sa reusesti sa treci peste sa iti continui viata. Fii fericita ca vei fi mama chiar daca asa s-a intamplat prea repede. Daca ne vom gasi vreodata in aceasta situatie cred ca cea mai buna situatie este sa ne ascultam inima si sa nu ajungem sa regretam mai tarziu ca am renuntat a da viata unui suflet, unei fiinte umane.