Thinking about having an abortion

://">

Vine o vreme cand iti dai seama ca nu mai esti ce erai, ca a trecut totul asa repede si ce inainte ti se parea spectaculos si interesant nu e nici pe departe ce iti imaginai. Cred ca fiecare dintre noi am fost uimiti la varstele mici de lucrurile pe care "oameni mari" le pot face. Fiecare dintre noi a pus intrebari si a primit raspunsuri cat de cat mai fantastice sau cat mai pe intelesul nostru la acele varste. Fiecare dintre noi s-a jucat de a profesorul,doctorul, elevul, dar jocul cel mai preferat cred ca era de "a mama si de a tata". Ne facea placere sa avem grija de "copilul nostru" (papusa cea mai frumoasa din jucariile noastre), sa ii dam sa manance sa ii facem o codite si sa o leganam pana cand ne plictiseam si o aruncam intru-un colt si ne gaseam alta activitate. Pentru multi intre aceste clipe si momentul cand totul devine real si urmeaza ca un suflet sa vina pe lume perioada este prea mica. Factorii sunt numerosii si diversi -din greseala, din prea multa iubire, din inconstienta- acestea sunt doar cateva motive care imi vin acum in minte si poate cele mai des intalnite in astfel de situatii. Exista din ce in ce mai multe cazuri cand copii de 14-17 ani dau viata la altii copii si care din acest motiv viata lor se schimba radical. Cand isi dau seama poate este prea tarziu si nu mai au ce face...avand la dispozitie 2 variante. Nu mai este atat de simplu cum era inainte, cand ne plictiseam gaseam altceva mai interesant si atentia ne era indreptata imediat inspre acea directie. Jocul "de a mama si de a tata" acum devine real si deja provoaca teama si neliniste. Iti dai seama ca nu erai pregatit pentru asta si incepi sa iti pui intrebari "Ce voi face?", "Cine ma va ajuta?", "Oare sa le spun alor mei?", "Voi trece cu iubitul meu peste toate?". Totul se intampla prea repede si te ia pe nepregatite. In aceste momente vei avea cel mai mult nevoie ca cei din jurul tau sa iti arate cat de mult te iubesc si ca te vor sprijini. De cele mai multe ori acest lucru nu se intampla si ajungi sa iei o decizie dureroasa si deloc morala. Incepi sa iti spui dar pana la urma cine hotaraste ce este moral si ce nu, va fi mai bine asa, "mai sunt cateva luni si voi da totul uitarii, va fi mai bine asa"...Poate abia in acel moment iti vei da seama ca pentru a da viata la un sufletel trebuie sa fi pregatita si in stare sa ai grija de el. Poate ca asa nu vei mai fi nevoita sa iei decizia de a renunta... Si vei avea puterea de a iti asuma actiunile si sa nu o mai vezi ca pe o greseala. Sa reusesti sa treci peste sa iti continui viata. Fii fericita ca vei fi mama chiar daca asa s-a intamplat prea repede. Daca ne vom gasi vreodata in aceasta situatie cred ca cea mai buna situatie este sa ne ascultam inima si sa nu ajungem sa regretam mai tarziu ca am renuntat a da viata unui suflet, unei fiinte umane.